„Arta este forța care mă ghidează în tot ceea ce fac”

„Arta este forța care mă ghidează în tot ceea ce fac”

Sinteză despre prezentarea lui Rainer Kern despre artă și construirea relațiilor.

Rainer Kern, reprezentantul primarului din Mannheim și directorul festivalului de Enjoy Jazz, a vorbit despre cariera sa diversificată, parcursul său de viață, jazz, puterea muzicii, festivaluri și organizarea acestora, construirea comunității și dezvoltarea continuă a rețelei sale la Festivalul Sepsi Tabakó din Sfântu Gheorghe. Moderatorul discuției a fost Bethlendi András, organizatorul principal al Festivalului Méra World Music, directorul activităților academice MCC Transilvania.

Rainer Kern a obținut și o diplomă în chimie, așa că atunci când a fost întrebat despre ce ar fi „molecula perfectă a unui festival”, el a răspuns: „Moleculele pot fi foarte complexe, asta este practic rolul lor. Ceea ce le place foarte mult să facă este să interacționeze una cu cealalta. Prin urmare, cred că molecula perfectă a unui festival sau situația perfectă pentru molecule este atmosfera în care pot intra în contact una cu cealalta, în care pot să se lege și să devină molecule mai mari, în care pot să se despartă. Cred că aceasta ar fi componenta ideală a unui festival artistic.”